vinul.ro, licorna winehouse
La început de octombrie am descins la una din cele mai noi crame din Dealul Mare, Licorna Winehouse. O cramă la care, culmea, Vinul.Ro nu ajunsese până acum. Sigur, ceva-ceva ştiam noi, că doar ni s-au mai întâlnit paşii cu Virgil Harabagiu şi cu Gabi Lăcureanu, dar una este să asculţi poveşti şi alta e să vezi realitatea cu ochii tăi. Şi cam ai ce să vezi la Licorna… Sigur, unii, mai cunoscători, s-ar putea să ridice obiecţii faţă de o afirmaţie din paragraful de mai sus, mai precis „una din cele mai noi crame”.
Pentru că ştiu că, exact acolo, în poziţia care domină centrul viticol Tohani, a fiinţat până în urmă cu câţiva ani crama Cocoşul Negru. Dar între ce a fost şi ceea ce este acum este o diferenţă ca de la cer la pământ, şi suţin cu tărie că despre Licorna trebuie vorbit ca despre o casă de vinuri nouă, care nu a preluat din patrimoniul vechii societăţi decât nişte terenuri cu vie şi câteva ziduri. În rest, totul e nou. De la filozofie, până la varul aproape orbitor care acoperă turnurile proprietăţii.
Citiți tot articolul aici
Distribuie acest articol